FAQ - Întrebări frecvente

  1. Ce conținut oferă Medcourses?

Medcourses oferă acces la cursuri preclinice și clinice, lecții interactive, atlase medicale, bibliotecă digitală, bănci de întrebări, generator de examene, flashcard-uri, asistent de studiu AI și instrumente de planificare și monitorizare a progresului.
Platforma include și resurse pentru pregătirea examenelor USMLE Step 1 și Step 2 CK.
Cursurile practice disponibile pe platforma Medcourses nu sunt incluse în abonamente și se achiziționează separat.

  1. Care este diferența dintre cele două planuri de abonament?

Medcourses oferă două variante de abonament:

  • Plan cu tutorat oferit de medici specialiști – include posibilitatea de a adresa întrebări medicilor și de a primi explicații direct în contextul materialelor studiate.
  • Plan cu tutorat AI personalizat – oferă asistență prin inteligență artificială.

Ambele planuri includ acces la resursele educaționale, instrumentele de învățare și biblioteca de peste 59.000 de întrebări cu răspunsuri oferite deja de medici.

  1. În ce limbi este disponibil conținutul Medcourses?

Medcourses oferă conținut educațional în limba engleză, adaptat programelor și ghidurilor medicale din Statele Unite ale Americii și Marea Britanie.

De asemenea, conținutul poate fi tradus automat în limba română, folosind funcția de traducere integrată în browser.

Cum poți traduce pagina? Dacă utilizezi Google Chrome, apasă click dreapta oriunde pe pagină și selectează opțiunea „Tradu în română” (Translate to Romanian). Dacă opțiunea nu apare, apasă pe pictograma de traducere din bara de adrese și selectează limba română.

  1. Pot utiliza Medcourses pe mai multe dispozitive?

Da, Medcourses poate fi utilizat atât pe computer, cât și pe dispozitive mobile. Progresul de învățare este sincronizat, astfel încât poți continua studiul de pe un alt dispozitiv.

  1. Cum pot obține accesul la platformă și cât durează?

Poți achiziționa un abonament Medcourses direct de pe site-ul E-nformation, alegând planul și perioada de acces dorite: 6, 9 sau 12 luni.

După confirmarea achiziției, vei primi pe email informațiile necesare pentru activarea accesului la platformă.

  1. Cum mă ajută Medcourses în procesul de învățare?

Medcourses susține învățarea eficientă, oferindu-ți acces dintr-un singur loc către lecții și articole, atlase, fișe de lucru, baze de date cu întrebări, recapitulări, propriul tău plan de studiu, asistent AI pentru învățare și explicații oferite de medici.

Astfel, poți învăța oriunde și oricând dorești, deoarece poți accesa platforma atât de pe computer, cât și de pe mobil.

  1. Ce se întâmplă cu contul meu după expirarea accesului la platformă?

După expirarea accesului, cursul și aplicația mobilă nu vor mai putea fi utilizate în mod activ. Totuși, întregul progres, setările și colecțiile tale vor rămâne salvate și nemodificate, putând fi accesate din nou oricând prin reabonare.

  1. Cum îmi pot seta programul de lucru?

Îți poți seta programul de lucru din meniul COURSE > Work Schedule tab. Acolo vei găsi toate informațiile și un video cu instrucțiuni detaliate.

  1. Cât timp ar trebui să aloc zilnic pentru Medcourses?

Totul depinde de materia pe care vrei să o studiezi și de nivelul de cunoștințe pe care îl deții în momentul începerii cursului. Variantele recomandate pentru planul de studiu sunt următoarele:

  • Plan de studiu minim – prezentări + baze de date cu întrebări. Acesta surprinde fundamentul cursului. Astfel, învățatul durează aprox. 4h/zi.
  • Plan de studiu de bază – prezentări + bază de date + recapitulări. Acesta îți permite o învățare mai eficientă, fundamentată pe constanța repetării. Astfel, studiul durează aprox. 5h/zi.
  • Plan de studiu complet – prezentări + bază de date cu întrebări + recapitulări + Mind Map Album. Acesta îți permite să-ți organizezi materia pentru examen și să înțelegi pe deplin subiectele, necesitând timp în plus pentru a lucra cu mind maps. Astfel, învățatul durează aprox. 6h/zi.

 

Member Login

Ai uitat parola?

Creează cont

Resetează parola
Te rugăm să introduci adresa ta de email. Vei primi noua parolă pe email.