APA PsycArticles și PsycInfo

Ghid de utilizare Ghid de utilizare

Descriere:

American Psychological Association – APA este cea mai importantă organizație științifică și profesională de psihologie din Statele Unite, cu peste 157.000 de cercetători, educatori, clinicieni, consultanți și studenți ca membri.

Misiunea APA este de a promova progresul, comunicarea și aplicarea științei și cunoștințelor psihologice pentru a beneficia societatea și pentru a îmbunătăți viața, care se realizează prin:

  • Utilizarea psihologiei pentru a avea un impact pozitiv asupra problemelor critice ale societății. Creșterea înțelegerii, respectării și folosirii psihologiei de către public.
  • Pregătirea disciplinei și profesiei de psihologie pentru viitor.

Accesarea conținutiului American Psychological Association (APA), una dintre cele mai importante autorități mondiale în domeniul psihologiei generale și clinice, înseamnă acces facil la materiale științifice, inclusiv multimedia. Sursele bibliografice pot fi explorate ușor și rapid, atât texte integrale și cât și fișiere video fiind disonibile pe o singură platformă, complet integrată. Este posibilă căutarea simultană în produsele APA, pentru o experiență de cercetare completă. Parametrii de căutare pot fi restrânși cu limitele de căutare Clinical Query.

APA PsycInfo® este o bază de date bibliografică electronică care furnizează rezumate și citări ale literaturii academice din domeniul științelor psihologice, sociale, comportamentale și ale sănătății. Baza de date include materiale relevante pentru psihologi și profesioniști din domenii conexe, cum ar fi psihiatrie, management, afaceri, educație, științe sociale, neuroștiințe, drept, medicină și asistență socială. Actualizat Actualizat de două ori pe săptămână, APA PsycInfo® oferă acces la articole de reviste, capitole de cărți și disertații.

Aproximativ 99% dintre revistele din baza de date APA PsycInfo sunt peer-reviewed, datând de la începutul anilor 1800 și până în prezent. Aproape 80% din baza de date conține înregistrări de reviste academice, rezumate și cuvinte cheie în limba engleză. 30% din baza de date conține materiale de origine europeană, în timp ce încă 12% din baza de date provine din disertații din SUA.

În prezent, în APA PsycInfo sunt incluse peste 5 milioane de î de înregistrări bibliografice interdisciplinare din peste 2,400 de reviste, 540,000 de înregistrări din cărți academice, 144 milioane de citări, în 30 de limbi din peste 50 de țări, 800 de fișiere video.

Dincolo de domeniul psihologie, APA PsycInfo acoperă subiecte precum: Inteligența artificială, Drept, Educație, Afaceri, Lingvistică, Medicină, Neuroștiințe, Farmacologie, Științe politice, Asistență socială, Sociologie, Sport.

Cele mai noi funcții disponibile în cadrul APA PsycInfo valorifică inteligența artificială și învățarea automată pentru a ajuta utilizatorii cu un asistent de cercetare personalizat care ajută la monitorizarea tendințelor, la explorarea analizei de conținut și la obținerea accesului cu un singur clic la textul integral într-o sursă centralizată și esențială.

APA PsycArticles® este o bază de date esențială de articole recenzate, în text integral, publicate în reviste APA și reviste afiliate. APA PsycArticles oferă acces la minim 119 reviste din domeniile științe sociale și comportamentale, inclusiv publicația emblematică, American Psychologist®.

Standardele definitive ale APA pentru scrierea și publicarea cercetărilor psihologice permit autorilor să livreze conținut riguros verificat care îndeplinește cele mai înalte standarde de calitate din spectrul psihologiei, inclusiv: Dependență, Psihologie aplicată, Psihologie clinică, Cogniție și memorie, Psihologia dezvoltării, Psihologie experimentală, Gen și orientare sexuală, Metodologie, Psihologia sănătății, Psihofarmacologie, Psihologie social, Violență și trauma.

Baza de date este actualizată de două ori pe săptămână, asigurând că utiliatorii sunt conectați la articole foarte citate, dezvăluind cele mai recente descoperiri psihologice.

În prezent APA PsycArticles conține peste 244,000 de articole cu text integral, cu acoperire datând din 1894.

Este dispobibil Journal Snapshots, care include date despre autori, cele mai citate articole și alte informații cheie ale revistelor, dar si functionalitatea Journal Browse cu Factorii de impact ale revistelor, imagini de copertă, ani de acoperire și informații despre editor.

Domeniile APA PsycArticles conțin întregul spectru al psihologiei, plus domenii conexe, inclusiv: • Afaceri, • Criminologie, • Educație, • Inginerie, • Studii de gen, • Lingvistică, • Marketing, • Medicină, • Muzică, • Neuroștiințe, • Asistență medical, • Sănătate Publică, • Medicină sportivă, • Statistică.

Bazele de date APA PsycInfo® și APA PsycArticles sunt disponibile pentru acces pe platforma OVID.

Ovid ajută cercetătorii, bibliotecarii, clinicienii și alți profesioniști din domeniul sănătății să găsească informații importante, astfel încât să poată lua decizii critice pentru a îmbunătăți îngrijirea pacienților, a îmbunătăți cercetarea în curs și a contribui la noi descoperiri. Ovid este o soluție online unică pentru accesarea fără probleme reviste, cărți și baze de date online premium de la cei mai importanți editori din lume.

Specificații:

  1. acces la conţinutul științific disponibil pe platforma OVID în anul 2026 pentru bazele de date APA PsycInfo și APA PsycArticles, pe perioada desfășurării contractului pentru toți membrii contributori ai lotului;
  2. acces, fără costuri suplimentare, la date bibliografice și rezumate disponibile pe platforma OVID, pe perioada desfășurăriicontractului, pentru toți membrii contributori ai lotului;
  3. Actualizare bi-săptămânală a conținutului;
  4. Articolele de cercetare online în text integral sunt identice din punct de vedere al conţinutului cu cele din varianta tipărită;
  5. Acces la rezumatele tuturor articolelor disponibile pe platformă;
  6. Motorul de căutare al platformei OVID permite căutarea simultan în tot conținutul disponibil abonat pe această platformă online;
  7. Se pot efectua căutări după cuvinte cheie, autor, titlul revistei, articolului sau căutări avansate după o serie de filtre introduse de cercetători.
  8. Se oferă posibilitatea de configurare a unui cont personal prin care fiecare cercetător poate salva articolele de interes, căutările efectuate și bibliografii.
  9. Posibilitatea de a accesa online articole științifice acceptate spre publicare de editorii revistelor înainte ca acestea sa apară în varianta tipărită a revistei prin opțiunea Publish ahead of print”;
  10. Se oferă posibilitatea programării unor “alerte” (instrument de lucru care generează un e-mail către utilizator ori de câte ori apare un nou articol care satisface un cumul de criterii definit de utilizator la configurarea alertei);

Cerinţele specifice de sistem necesare pentru accesarea şi livrarea conţinutului sunt următoarele:

  • Sistem de operare: Windows, Linux sau Mac OS;
  • Calculatorul de pe care se accesează platforma trebuie să fie conectat la internet.
  • Browser WEB standard ca Microsoft® Internet Explorer, Chrome, Firefox, Safari;
  • Adobe Acrobat Reader sau echivalent pentru descărcarea articolelor de text în format PDF;

Disponibil online la: https://ovidsp.ovid.com/autologin.html

Descarca Aplicatia
↓ descarca

Member Login

Ai uitat parola?

Creează cont

Resetează parola
Te rugăm să introduci adresa ta de email. Vei primi noua parolă pe email.